Iordania, deși nu este o țară care impresionează prin suprafață, oferă mult mai multe atracții turistice decât te-ai aștepta - de la celebrul oraș istoric Petra și până la vibrantul Amman, de la litoralul exotic al Mării Roșii și până la punctul aflat la cea mai mare adâncime din lume de pe țărmul Mării Moarte. Iar dacă ți-ai propus să vezi tot ce are Iordania mai frumos de oferit, noi ne-am gândit să împărtășim cu tine itinerariul perfect pentru o vacanță în Iordania:

Ziua 1 - Amman
Amman este cea mai bună poartă de intrare în Iordania, Aeroportul Internațional Regina Alia fiind deservit de multe companii aeriene din toată lumea. Profită de prima zi din circuitul în Iordania pentru a explora Amman, începând din Jebel Al Qalaa, centrul orașului modern, și până la Citadela aflată pe cea mai înaltă colină din oraș, considerată una dintre cele mai vechi zone locuite - nu rata aici Templul lui Hercule, Biserica Bizantină și Teatrul Roman. Încheie ziua pe Strada Curcubeu, o zonă renumită pentru cafenele, restaurante și magazine de suveniruri.

Ziua 2 & 3 - Aqaba
Cum altfel să înceapă o vacanță, dacă nu cu un pic de relaxare? Deși drumul din Amman în Aqaba durează aproximativ 4 ore, când vei ajunge în renumita stațiune de pe malul Mării Roșii, vei uita de timpul petrecut în mașină și te vei bucura de experiențe inedite într-un cadru exotic: snorkeling, scufundări, surfing, plimbări cu barca. Chiar dacă sporturile nautice poate nu te atrag, noi îți recomandăm să nu ratezi o sesiune de snorkeling printre recifele de corali din Marea Roșie. 

Ziua 4 - Wadi Rum
Acum că te-ai relaxat și că vacanța e în toi, e momentul să pleci în explorare! Deşertul Wadi Rum, aflat la doar 60 de kilometri depărtare de Aqaba, se descoperă cel mai bine la bordul unui jeep, ce te va purta printr-un peisaj desprins parcă dintr-o altă lume până la locurile ocupate de beduini, unde îți recomandăm să te și cazezi, pentru a trăi o zi la fel ca ei, dar și pentru admira cerul înstelat chiar din inima deșertului. 

Ziua 5 - Petra
Celebra Petra, atracția turistică cea mai de preț a țării, declarată și minune a lumii antice, nu trebuie ratată în niciun circuit turistic în Iordania! Construită de legendarul popor nabateean acum mai bine de două mii de ani, Petra te va impresiona atât prin minuțiozitatea cu care au fost sculptate în piatră roz cele peste 800 de monumente, cât și prin culorile incredibile ale peisajelor în bătaia razelor soarelui. Atenție mare, căci temperaturile de aici sunt insuportabile în mijlocul zilei, astfel că îți recomandăm să ajungi la Petra dimineața devreme sau seara înainte de apus.

Ziua 6 - Kerak – Muntele Nebo – Marea Moartă
Dacă vrei să afli cât mai multe despre istoria Iordaniei, nu rata în itinerariul tău și Kerak, capitala Regatului biblic al Moabului, un oraș predominant creștin dominat de cele mai mari și mai bine păstrate castele din regiunea Crusader. Din Kerak poți ajunge foarte ușor la Muntele Nebo, pentru a urca până la locul de unde Moise a fost îngropat - acest loc nu numai că este un loc de pelerinaj pentru toți creștinii, dar îți va oferi și o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte şi Ierusalimului. Încheie ziua mergând spre Marea Moartă, acolo unde te poți bucura de o experiență inedită: să plutești în cea mai sărată apă din lume, într-un loc aflat la 430 metri sub nivelul mării.

Ziua 7 - Betania – Jerash 
Un circuit turistic în Iordania nu ar fi complet fără o vizită în Betania, locul în care Iisus a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Inaugurat în anul 2000 și vizitat de-a lungul timpului de Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc, acest loc a fost recunoscut de UNESCO drept adevăratul loc al Botezului. Continuă-ți ziua către Jerash, un străvechi oraș roman perfect conservat, în care poți admira o mulțime de monumente precum Forumul Oval, Amfiteatrul, Templul lui Zeus sau Aleea Cardo, cu peste 200 de coloane în stil doric şi ionic. Jerash se află la doar 50 kilometri de Amman, astfel că este locul perfect pentru a încheia vacanța în Iordania și a porni înapoi spre casă după o săptămână de explorări într-una dintre cele mai frumoase și accesibile țări din lume.