990 EURO Vezi detalii
29.12.2024
03.01.2025
6 zile
DISPONIBIL
12 poze

O minivacanţă de sfârșit de an de neuitat, în care veţi putea îmbina shoppingul, pentru că veţi prinde perioada reducerilor, care sunt semnificative în mai toate magazinele și mall-urile din Istanbul, cu vizitarea unor obiective simbol ale oraşului şi a unora dintre cele mai interesante muzee din lume. În niciun alt oraş nu veţi găsi mai multă cultură, arhitectură, gastronomie şi strălucire în această perioadă! Vă propunem să admirați focurile de artificii cu ocazia Revelionului la Istanbul, orașul care a purtat odată numele de Constantinopol, cu o lungă istorie ce include ascensiunea și decăderea a trei mari imperii: roman, bizantin și otoman. În prezent, Istanbulul este un amestec între modern și tradițional, singurul oraș care se întinde pe două continente, fiind denumit și „poarta dintre est și vest”. Partea asiatică a rămas conservatoare în păstrarea obiceiurilor și se remarcă prin numeroasele moschei, palate, bazaruri și piețe colorate, în timp ce partea europeană a cunoscut un amplu proces de modernizare prin dezvoltarea economico-financiară și a zonelor comerciale.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Moscheea Hagia Sophia, Moscheea Albastră, Hipodrom, Palatul Topkapi și Haremul, Marele Bazar, Ulu Cami, Moscheea Yesil, Palatul Dolmabahçe, Moscheea Çamlica, Turnul Çamlica

Natură şi Peisaje

Strâmtoarea Bosfor, Colina Sultanului Çamlica

Tradiţii şi evenimente

Experienţe şi Distracţii

Iskender Kebab, Croazieră pe Bosfor


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    29.12.2024

    Bucureşti – Istanbul

    • Transport Avion
      Autocar
    • Cazare Hotel Zurich 4* (sau similar 4*)
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Istanbul cu compania Tarom, zbor RO 261 (08:35 / 09:50). După sosire, transfer pentru cazare la Hotel Zurich 4* (sau similar 4*). Deoarece hotelul se află situat în centrul orașului, vom putea face o plimbare de orientare, sau vom putea savura o băutură pe terasa de pe acoperiș, care oferă o vedere superbă spre Marea Marmara.
  • 2
    30.12.2024

    Istanbul

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Zurich 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Obiective și activități Moscheea Hagia Sophia
      Moscheea Albastră
      Hipodrom
      Palatul Topkapi și Haremul
      Marele Bazar
    Mic dejun. În această zi vom face alături de ghidul local un tur al orașului Istanbul, prilej cu care vom vizita Moscheea Hagia Sophia - Ayasofya-i Kebir Cami-i Şerifi, renumita biserică bizantină construită de Împăratul Justinian în anul 537, decorată cu mozaicuri impresionante, transformată în moschee după căderea Constantinopolului. Din 1935, Hagia Sophia a funcționat ca muzeu, dar în iulie 2020 a redevenit moschee. Datorită valorii artistice deosebite a mozaicurilor bizatine și a amestecului dintre arta creștină și cea musulmană, care fascinează și în prezent, acest monument a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO încă din anul 1985. În continuare vom vedea Moscheea Albastră, cunoscută oficial ca Moscheea Sultanului Ahmed, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult islamice din oraș, celebră pentru cele 20.000 de plăci de faianță albastră folosite la construcția din interior, fiind singura moschee din Turcia cu șase minarete. Ne vom deplasa apoi către Hipodrom, în vechime fostă arenă publică, folosită în special pentru cursele de care cu două roți trase de patru cai, cel mai popular sport din Imperiul Bizantin. Pe lânga cursele de care, Hipodromul a găzduit și lupte cu gladiatori, ceremonii oficiale, proteste, celebrari, torturi pentru cei condamnați și alte evenimente. Vom vizita apoi Palatul Topkapi și Haremul (Topkapi Sarayi), care au probabil cele mai colorate povești dintre toate muzeele din lume, povești ce relatează despre sultani puternici, concubine frumoase, curteni ambițioși și eunuci intriganți, care au trăit și au lucrat aici, la curtea Imperiului Otoman, între secolele al XV-lea și al XIX-lea. Vizitarea pavilioanelor opulente ale palatului, a Tezaurului cu bijuterii și a întinsului Harem, ne va oferi o imagine fascinantă asupra trecutului care încă mai naște legende. Vom intra apoi în atmosfera locală, îndreptându-ne spre Marele Bazar, una dintre cele mai vechi și mai mari piețe acoperite din lume. Douăzeci și două de porți ne vor putea introduce într-un labirint de 4.500 de magazine unde cu siguranță vom găsi absolut totul. Pe lângă suveniruri, bazarul este renumit pentru bijuterii, ceramică pictată manual, covoare, magazine de antichități și piele. Cazare la Hotel Zurich 4* (sau similar 4*).
  • 3
    31.12.2024

    Istanbul – Bursa – Istanbul

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Zurich 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun, cina festiva
    • Opționale excursie Bursa
    Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau excursie opțională la Bursa. Plecare spre Bursa, prima capitală a Imperiului Otoman, renumit pentru verdeața sa luxuriantă, situat la poalele versantului muntelui Olympos din Mysia, care are aprox. 2500 m înălțime. Vom vizita Ulu Cami, cunoscută și sub numele de „Marea Moschee”, comandată de Yildirim Bayezid în urma victoriei de la Nicopole, ca simbol al recunoștinței. Inițial, Bayezid a plănuit să construiască 20 de masjid în oraș, dar mentorul său, Emir Sultan, l-a sfătuit să construiască doar una, într-o manieră grandioasă. Drept urmare, Marea Moschee a devenit cel mai mare exemplu de arhitectură cu mai multe cupole în stil ottoman, considerată unul dintre cele mai sfinte locuri din Islam, clasată pe locul cinci printre alte locuri sfinte, respectiv Mecca, Medina, Ierusalim și Damasc. Vom putea admira de asemenea Moscheea Yesil vestită pentru superbele decoraţii la care s-a folosit celebra faianţă de culoare verde şi albastră adusă din oraşul persan Tabriz. În jurul prânzului, ne vom opri pentru a descoperi felul de mâncare specific Bursei, respectiv kebab-ul, la renumitul restaurant Iskender Kebab. Ne vom îndrepta apoi către un magazin cu specific, pentru a ne bucura de una dintre cele mai apreciate delicatese regionale din Turcia și anume, castanele confiate, cunoscute sub numele de „kestane șekeri”. Aceste dulciuri datează din anii 1300, când Bursa era capitala Imperiului Otoman. În prezent, castanele confiate din Bursa sunt celebre în întreaga țară și exportate în peste 70 de țări din întreaga lume. Transfer pentru cazare și Cină Festivă de Revelion la Hotel Zurich 4* (sau similar 4*), (supliment obligatoriu), renumit pentru petrecerea de Revelion pe care o organizează an de an. La Mulți Ani 2025!
  • 4
    01.01.2025

    Istanbul – Croazieră pe Bosfor & Palatul Dolmabahce – Istanbul

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Zurich 4* (sau similar 4*)
    • Mese Mic dejun
    • Opționale Croazieră pe Bosfor & Palatul Dolmabahce
    Mic dejun. Timp liber la dispoziție sau opțional, Croazieră pe Bosfor. De-a lungul timpului, Strâmtoarea Bosfor a reprezentat cel mai mare obstacol pentru oştirile care doreau să treacă dinspre Asia în Europa, primul pod peste Bosfor fiind construit de Darius, împăratul Persiei, în sec. al IV-lea, pentru a trece cu armata sa de peste 700.000 de oşteni. În istoria modernă, în anul 1973, a fost inaugurat primul pod ce leagă Asia de Europa, iar cel de-al doilea pod a fost construit în anul 1988. Din larg veți avea o perspectivă splendidă a siluetei orașului, atât a părții europene, cât și a celei asiatice, cu clădirile din timpurile de odinioară şi a palatelor sultanilor imperiului otoman, cu fortărețe, moschei, hoteluri şi reședințe luxoase, având de asemenea ocazia de a admira și podurile maiestuoase peste Bosfor. După prânz ne vom îndrepta spre Palatul Dolmabahçe, probabil cel mai frumos și strălucitor palat din Turcia, cu o arhitectură în care elementele orientale se întrepătrund cu cele occidentale într-un mod impresionant, unde luxul și opulența sunt evidente. Considerat „Versailles-ul estului”, construit în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, la cererea sultanului Abdülmecid, acesta a servit ca centru administrativ al Imperiului Otoman până în anul 1922. Zona în care se află palatul este cunoscută însă din timpuri străvechi drept un golf cu aspect de port natural. Începând cu sec. al XVII-lea capătă denumirea de Dolmabahce și este folosit ca Grădina Imperială. Toate clădirile complexului înainte de sec. al XIX-lea au fost numite ,,Țărmul Palatului Besiktas”. În prezent Dolmabahce este folosit uneori de Parlament sau de Președintele Turciei pentru întruniri oficiale sau pentru a găzdui personalități ale altor state. Vom vedea o mare parte din bogăția sultanilor otomani, prin cele peste 7000 de obiecte de patrimoniu, obiecte de veselă din aur, argint și platină, porțelanuri, țesături, tapet cu fir de aur, mobilier scump, covoare de cea mai bună calitate și candelabre care mai de care mai strălucitoare, printre care și cel mai mare candelabru de cristal din lume. Motivul pentru care acest palat va rămâne însă în sufletul poporului turc nu ține de bogățiile din interiorul său, ci de faptul că aici a decedat Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce. Transfer pentru cazare la Hotel Zurich 4* (sau similar 4*).
  • 5
    02.01.2025

    Istanbul – Bucureşti

    • Transport Autocar
      Avion
    • Mese Mic dejun
    • Opționale excursie în partea asiatică a Istanbulului
    Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau opțional, excursie în partea asiatică a Istanbulului, orașul fiind unic prin faptul că se întinde pe două continente! Partea asiatică este despărțită de cea europeană prin Strâmtoarea Bosfor, legătura între cele două continente fiind asigurată de cele două poduri suspendate. Una dintre legendele legate de această strâmtoare spune că Zeus, dorind să-şi protejeze iubita, pe care o chema Io, de gelozia soţiei lui, Hera, a transformat-o într-o viţea. Însă Hera a aflat și a trimis o muscă să o agaseze, iar pentru a scăpa, Io a sărit peste o apă care a primit numele de „bonus” (viţel) „phoros” (trecere) sau Bosphorus. Vă veți îndrepta către Colina Sultanului Çamlica, de unde veți admira o panoramă splendidă asupra Istanbulului și a strâmtorii Bosforului. Veți vizita apoi Moscheea Çamlica, cea mai mare moschee din istoria republicii, a cărei construcție a început la 29 martie 2013. Moscheea care se întinde pe o suprafață de 57.500 m2, are 6 minarete și o capacitate de 63 mii de persoane. Complexul moscheii include, de asemenea, un muzeu, o galerie de artă, o bibliotecă, o sală de conferințe, 3 ateliere de artă și o parcare pentru 500 mii de vehicule. În continuare veți vizita Turnul Çamlica cu o înălțime de 369 m, cea mai înaltă structură din Istanbul care are 4 etaje la subsol și 45 de etaje deasupra acestuia. La etajele 33 și 34 sunt terase de observație, iar etajul 49 este deschis vizitatorilor. Transfer la aeroport (aprox. la ora 20:00) pentru zborul spre Bucureşti. Plecare spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 266 (23:15 / 00:30).
  • 6
    03.01.2025

    Bucureşti



Informatii tarif

990 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 550 EURO

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 24 turişti; pt. 15-23 turişti, tariful se va majora cu 180 euro/pers.)


  • transport
    Avion
    Autocar
  • cazare
    4 nopți în hotel de 4*
  • mese
    4 mic dejunuri
  • ghizi
    ghid local vorbitor de limbă engleză
    conducător român de grup
  • marime grup
    25

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Istanbul – Bucureşti cu compania Tarom
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
- transfer aeroport – hotel – aeroport cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 4 nopți cazare cu mic dejun în hotel de 4*
- mesele menționate în program: 4 mic dejunuri
- tururile şi excursiile menţionate în program
- tur panoramic cu ghid local în Istanbul
- vizitarea Moscheei Sultanahmet
- vizitarea Moscheei Hagia Sofia
- vizitarea Moscheei Albastre
- vizitarea Palatului Topkapi
- plimbare în Marele Bazar
- ghid local vorbitor de limbă engleză
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.


Tariful nu include

- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 25 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- Cina Festivă de Revelion (fără băuturi incluse): 100 euro/pers. (se achită din țară)
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:
• Excursie la Bursa cu dejun inclus: 75 euro/pers. (se achită din țară)
• Croazieră pe Bosfor și vizitarea Palatului Dolmabahce: 90 euro/pers. (se achită din țară)
• Excursie în partea asiatică a Istanbulului: 80 euro/pers. (se achită din țară)

IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.


Acte necesare

- paşaportul valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
- diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1950 EURO

27.10.2024 - 07.11.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1470 EURO

27.12.2024 - 02.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1600 EURO

14.10.2024 - 21.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1460 EURO

16.04.2025 - 22.04.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1650 EURO

03.10.2024 - 12.10.2024

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?