Vacante individuale

de la 4290 Euro / persoană

VEZI OFERTA

Zimbabwe, oficial Republica Zimbabwe, cunoscută anterior sub numele de Rhodesia, este o țară din Africa de Sud ce se învecinează la nord – vest cu Zambia, la sud – est cu Botswana, la sud cu Africa de Sud iar la vest cu Mozambic.  

In secolele XIII – XIV, Zimbabwe a fost leagănul uneia dintre cele mai mari civilizații africane, regiunea fiind în principal locuită de triburile Bantu care au migrat din nord și s-au stabilit în regiune formându-și un stil de viață în mare parte pastoral.  În jurul anilor 1800, Zimbabwe a fost supusă unei perioade de colonizare agresivă din partea britanicilor care au avut ca principal scop luarea în stăpânire a rezervelor minerale extrem de bogate ale țării. Teritoriile țării au fost preluate de Compania Britanică din Africa de Sud, aflată sub conducerea lui Sir Cecil John Rhodes, acestea fiind cunoscute ulterior sub numele de Rhodesia de Sud. În anul 1923, zona a fost anexată oficial de guvernul britanic, astfel că Rhodesia de Sud a devenit oficial colonie britanică.  

La sfârșitul anilor 1950, valul decolonizării va atinge și teritoriile actuale ale Zimbabwe, val care se va încheia cu o declarație unilaterală de independență emisă de populația europeană din țară, în anul 1960. Aceste evenimente vor duce la declanșarea unui război civil între coloniști și mișcarea de rezistență, război care se va încheia de abia în anul 1980 când Națiunile Unite susținute de acțiunile intense de gherilă din zonă vor putea conduce la organizarea primelor alegeri libere din țară, în care Robert Mugabe a fost ales drept președinte.  

Top Atracții Turistice în Zimbabwe

1.Artă și Arhitectură:

  • Marele Monument Național
  • Galeria Națională
  • Muzeul Științelor Umane 

2.Natură și peisaje:

  • Cascadele Victoria
  • Piscina Diavolului
  • Parcul Național Cascadele Mana
  • Parcul Naţional Hwange
  • Ținutul Mukuvisi 

Tradiții și Evenimente:

  • Festivalul Internațional de Arte Harare
  • Festivalul de Jazz Harare
  • Festivalul de Muzică Bulawayo
  • Festivalul Internațional de Carte din Zimbabwe
  • Festivalul Internațional de Film din Zimbabwe
  • Festivalul de Dans Tradițional Jikinya 

INFO UTILE: 

  • Denumire oficială: Republica Zimbabwe
  • Capitala: Harare
  • Limba oficială: 16 limbi oficiale: chewa, chibarwe, engleză, kalanga, koisan, nambya, ndau, ndebele, shangani, shona, limbajul semnelor, sotho, tonga, tswana, venda, xhosa
  • Moneda: dolarul din Zimbabwe (ZWD), 1 ZWD = 0.002763 USD
  • Fus orar: GMT + 2
  • Electricitate: 220V, 50 Hz, prize de tip britanic și indian
  • Prefix ţară: +263
  • Formă de guvernământ: republică prezidențială
  • Suprafaţa: 390.757 km2
  • Aşezare: în Africa de Sud, se învecinează la nord – vest cu Zambia, la sud – est cu Botswana, la sud cu Africa de Sud iar la vest cu Mozambic.
  • Populaţie: 15.159.624 locuitori
  • Grupuri etnice: 99.38% negri africani, 0.22% albi africani, 0.08% asiatici
  • Religie: 69.2% creștini protestanți, 8% catolici, 6.9% alte religii creștine, 4.5% religii tradiționale, 0.7% musulmani, 10.2% neafiliați
  • Greutăţi / măsuri: metric

 Top Oraşe de vizitat în Zimbabwe

  • Harare – este capitala țării și cel mai populat oraș din Zimbabwe, precum și al cincilea cel mai populat oraș din Afria de Sud. Orașul găzduiește o populație de 1.600.000 de locuitori și este considerat centrul comercial și industrial al țării. Orașul, situat la o altitudine de 1483 de metri deasupra nivelului mării, a fost fondat în anul 1890 de către Pioneer Column, o forță militară a Companiei Britanice din Afria de Sud, și a fost denumit inițial Fort Salisbury, în cinstea primului – ministru britanic, Lord Salisbury. Acesta și-a păstrat numele Salisbury până în anul 1982 când a fost redenumit Harare ca urmare a celei de-a doua aniversării a independenței Zimbabwe față de Regatul Unit. Printre cele mai importante atracții turistice ale orașului Harare, se numără: Parcul de Recreere Robert McIlwaine, cu un lac și o rezervație de animale, Parcul de Lei și Gheparzi, Grădinile de Păsări Lavon și Grădina Botanică Ewanrigg.
  • Bulawayo – al doilea oraş ca mărime al ţării, este un important centru turistic și comercial. In oraș se afla Muzeul National, ruinele antice Khami și Parcul National Rhodes Matopos, cu formațiuni exotice uriașe din granit, picturi rupestre și mormantul lui Cecil Rhodes. 

Top Atracții Turistice în Zimbabwe

1.Artă și Arhitectură:

  • Marele Monument Național – înscris pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, Monumentul Național din Zimbabwe reprezintă al doilea cel mai mare sit de ruine din Africa, după piramidele egiptene. Una dintre cele mai mari civilizații africane, Marea Zimbabwe, a dominat întreaga regiune între secolele XIII – XV, în timpul domniei acesteia fiind construit acest complex impresionant, format dintr-un templu cu o înălțime de 10 metri și o circumferință a zidurilor de peste 200 de metri.
  • Galeria Națională – găzduită în interiorul splendidelor Grădini Harare, Galeria Naţională din Zimbabwe se mândreşte cu o colecţie impresionantă de obiecte de artă autohtone, o combinaţie de lucrări de artă contemporane şi artefacte antice, de la picturi ale artiştilor moderni din Zimbabwe până la sculpturi în piatră şi meşteşuguri locale.
  • Muzeul Științelor Umane – găzduieşte în interiorul său o colecţie impresionantă de fosile, precum şi numeroase artefacte dedicate istoriei culturii şi meşteşugurilor tradiţionale Shona, care oferă o perspectivă de ansamblu asupra unuia dintre cele mai mari grupuri indigene din Zimbabwe.  

2.Natură și peisaje:

  • Cascadele Victoria - sunt cu siguranță cel mai cunoscut sit natural al continentului african, fiind descoperit de renumitul David Livingstone. Cu o cădere de apă de peste 100 de metri, cascada oferă priveliști spectaculoase dar și oportunități excelente de fotografie.
  • Piscina Diavolului – considerată a fi principala atracţie a cascadelor Victoria precum şi cel mai important loc pentru fotografii de neuitat, acest bazin natural este consacrat datorită unui fenomen natural unic ce are loc în perioada septembrie – decembrie, când nivelul apei scade atât de mult încât turiştii pot merge până la marginea cascadelor fără a fi măturaţi de şiroaiele de apă.
  • Parcul Național Cascadele Mana - este unul dintre cele mai frumoase parcuri din țară, de-a lungul malurilor râului Zambezi. Populația de animale ce poate fi observată aici include hipopotami, rinoceri și multe specii de antilope.
  • Parcul National Hwange - este unul dintre cele mai mari din Zimbabwe, atât în mărime, cât și în numărul de animale și păsări pe care le puteți vedea. Acesta este unul dintre marile sanctuare pentru elefanți din Africa, cu peste 40.000 de exemplare.
  • Pădurile Mukuvisi – reprezintă o arie naturală protejată în care poate fi admirată bogata faună sălbatică ce include specii precum zebre şi girafe. De asemenea, este o locaţie extrem de populară în rândul turiştilor iubitori de trasee şi drumeţii prin natură. 

Tradiții și Evenimente:

  • Festivalul Internațional de Arte Harare – organizat anual la sfârşitul lunii aprilie, acest festival este unul dintre cele mai mari evenimente din Zimbabwe. Evenimentul presupune organizarea a numeroase spectacole de arte locale cât şi internaţionale, ce cuprind reprezentaţii de muzică, teatru şi arte vizuale.
  • Festivalul de Jazz Harare – este un eveniment ce se desfăşoară anual între 15 – 16 aprilie şi reuneşte cele mai mari nume de muzicieni din domeniu.
  • Festivalul de Muzică Bulawayo – înfiinţat la iniţiativa Academiei de Muzică din Zimbabwe, acesta festival este organizat o dată la doi ani, în perioada 23 – 27 mai. Pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului sunt organizate o serie de concerte şi reprezentaţii de muzică ce acoperă o gamă largă de genuri, inclusiv clasic, pop, jazz şi gospel.
  • Festivalul Internațional de Carte din Zimbabwe – este cel mai mare eveniment de acest fel din Zimbabwe ce este organizat anual în luna iulie, reunind peste 100 de editori în splendidele Grădini Harare.
  • Festivalul Internațional de Film din Zimbabwe – este un eveniment organizat anual în oraşul Harare, pe durata a zece zile în luna august, în care sunt prezentate cele mai bune filme, scurtmetraje şi documentare atât din regiune cât şi din străinătate.
  • Festivalul de Dans Tradițional Jikinya – este un eveniment ce omagiază culturile tradiţionale din Zimbabwe, fiind organizat anual în luna noiembrie la iniţiativa Consiliului Naţional al Artelor din Zimbabwe. 

Ştiaţi că… 

  • "Muntele Inyangani", cu o înălțime de 2.592 de metri, este cel mai înalt punct din țară.
  • Etimologia cuvantului zimbabwe provine din dialectul karanga - dzimba-dza-mabwe, insemnând "marea casă de piatră".
  • Zimbabwe, aflat în sudul continentului african, este un stat fără ieșire la ocean.
  • La granița dintre Zimbabwe și Zambia, între orașele Victoria Falls și Livingstone, pe cursul Fluviului Zambezi se afla Cascada Victoria. Apele cad de la o înălțime de circa 110 m; deschiderea cascadei este de peste 1700 metri.
  • Numele țării - Zimbabwe a fost adoptat în anul 1960 în urma obținerii independenței.
  • Necesarul de energie electrică al țării este asigurat de sistemul hidorenergetic de la Kariba, de pe Fluviul Zambezi.
  • In 2009, în Zimbabwe a fost pusă în circulație bancnota de 100.000.000.000.000 de dolari zimbabwieni, avand în ianuarie 2009 echivalentul a 30 de USD. 

Informaţii Turistice Utile 

Clima din Zimbabwe 

Datorită poziționării sale geografice, Zimbabwe se bucură de un climat temperat, extrem de plăcut, fără a înregistra însă fenomenele meteorologice extreme, atât de des întâlnite în restul continentului african.  

Perioada cuprinsă între lunile noiembrie – aprilie este caracterizată de temperaturi ridicate, în timp ce perioada cuprinsă între lunile mai – august este caracterizată de o vreme blândă, răcoroasă. Sezonul ploios este cuprins între lunile decembrie – aprilie, adesea extinzându-se și pe întreaga perioadă a lunii mai.  

Perioada recomandată pentru programarea unei vizite în Zimbabwe depinde foarte mult de tipul de vacanță pe care vi-l doriți. Pentru o experiență de safari de neuitat în această țară, perioada recomandată pentru programarea unei vizite aici este în lunile septembrie – octombrie, când clima este caldă și uscată, animalele putând fi observate cu claritate. 

Viza

Cetăţenii români, care doresc să călătorească în Republica Zimbabwe în scop turistic, au nevoie de viză de intrare în această ţară. Nu se recomandă utilizarea pasaportului temporar.  

Vaccinuri 

Se recomandă efectuarea vaccinurilor pentru holeră, malarie și febră tifoidă. Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul  Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: www.cdc.gov . 

Siguranţă  

Se recomandă:

  • Evitarea circulației pe timp de noapte, a locurilor aglomerate, demonstraţiilor precum şi deplasarea în zonele izolate ale ţării;
  • Păstrarea în siguranță a documentelelor şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit
  • Respectarea tradițiilior și obiceiurilor locale  

Înainte de plecarea în călătorie 

Luaţi cu dumneavoastră adresa şi nr. de telefon al ambasadei sau al consulatului României în cea mai apropiată tara în care avem reprezentanţă.  

Lăsaţi cuiva apropiat o copie a itinerariului dumneavoastră.  

Sfaturi de călătorie în Zimbabwe 

Şi pentru că turiştii informaţi se vor bucura mai mult de şederea lor, iată câteva sugestii:

  • Zile însorite, luminoase necesită ochelari de soare care vă vor proteja şi de praful de pe unele porţiuni de drum.
  • În timpul verii, este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete.
  • Pentru sezonul ploios puneţi în bagaje haine care să vă protejeze de ploile torenţiale.
  • Pentru zonele muntoase este necesar să aveţi haine mai groase şi încălţăminte corespunzătoare.
  • Aduceţi cu dumneavoastră aparatul foto şi camera de filmat, baterii suficiente şi toate accesoriile de care aveţi în general nevoie. La majoritatea obiectivelor turistice se plătesc taxe pentru filmat şi fotografiat .
  • Un bacşiş de 10% este aşteptat în general în majoritatea restaurantelor, aceasta fiind practică locală