3495 EURO Vezi detalii
26.10.2021
09.11.2021
15 zile
Vandut
Mexico City – Teotihuacan – Tula – Queretaro – San Miguel de Allende – Guanajuato – Atotonilco – Morelia – Tzintzuntzan – Patzcuaro – Guadalajara – Tequila – Los Mochis – El Fuerte – Copper Canyon – Divisadero – Creel – Valle de los Monjes – Valle de los Hongos – Valle de las Ranas – Chihuahua
11 poze

Când ne gândim la Mexic, ne imaginăm o explozie de culoare. Aşa și este, mai ales de Dia de los Muertos, Ziua Morţilor, sărbătoare naţională a mexicanilor, poate chiar mai spectaculoasă decât Halloween-ul, motiv pentru care vă invităm într-un circuit unic, care va include această manifestare. Parade și samba, chipuri pictate și rochii din cele mai colorate, o mulțime de oameni care merg la festivitatea morții burlești, mașini pictate cu semne aztece, oameni care se îmbracă în costume care o evocă pe Calavera Catrina - gravura unui schelet feminin - soția zeului lumii de dincolo care a devenit de-a lungul timpului sinonimă cu sărbătoarea, legenda aztecă conform căreia festivitățile conduse de zeița Mictecacihuatl „Doamna Morții”, soția lui Mictlantecuhtli, „Domnul tărâmului morților”, aveau loc în a noua lună din calendarul solar, au făcut ca UNESCO să declare această sărbătoare ca fiind “Capodopera ce Aparține Patrimoniului Oral și Intangibil al Umanității”. Veți descoperi de asemenea temple, piramide și sanctuare mai puțin cunoscute, de o frumusețe remarcabilă, vă veți plimba prin orășele coloniale de un pitoresc aparte, unde mariachii cu muzica lor sunt nelipsiți și vă veți bucura de o plimbare inedită cu vestitul tren El Chepe către canionul neverosimil de colorat în nuanțele cuprului, cunoscut sub denumirea de Barrancas de Cobre. Prin urmare, vă așteptăm alături de noi în acest circuit care îmbină avantajele unui traseu complex cu cele mai înălţătoare momente de trăire spirituală, un circuit marca DAL Travel, pe care niciun devorator de turism nu trebuie să-l rateze.


Top obiective

Artă şi arhitectură

Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional, Catedrala Metropolitană, Templo Mayor, Bulevardului Reformei, Muzeul Naţional de Antropologie, Casa Azul din Mexico City; Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe; Teotihuacan: Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla, Templul Quetzlcoaltl; Situl arheologic Tula: Templul Tlahuizcalpantecuhtli; Teatro de la Republica, Templo de Santa Clara, Templo de San Francisco de Asis, Casa de la Corregidora, Aqueducto de Queretaro din Queretaro; Biserica Parroquia de San Miguel Arcangel, Muzeul Casa de Allende, Piața Civică, statuia lui Ignacio Allende, Piața Artizanilor din San Miguel de Allende; Sanctuarul iezuit Jesus Nazareno; Glorieta Minerva, Teatro Degollado, Teatro Degollado, Primăria, Arcos de Guadalajara, Basilica de la Asuncion de Maria Santisima, Hospicio Cabanas din Guadalajara; Situl Tzintzuntzan, Catedrala Metropolitană, Palacio de Gobierno din Chihuahua

Natură şi Peisaje

Parcul Chapultepec, vulcanul Tequila, Valea Rio Grande, Canon del Cobre, Valle de los Monjes, Valle de los Hongos, Valle de las Ranas, Cascada de Cusarare

Tradiţii şi evenimente

spectacol cu mariachi, Distileria Tequila Cuervo, Dia de Muertos

Experienţe şi Distracţii

călătorie cu trenul El Chepe, Parcul de Aventură Barrancas del Cobre, plimbare cu barca


afiseaza itinerariul complet afiseaza itinerariul pe scurt
  • 1
    26.10.2021

    București – Amsterdam – Mexico City

    • Transport Avion
      Autocar
    • Cazare Hotel Galeria Plaza Reforma (sau similar)
    • Mese În avion, cină
    Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:55), de unde se va pleca spre Mexico City cu zborul KL 685 (14:30 / 18:59). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cină și cazare la Hotel Galeria Plaza Reforma (sau similar).
  • 2
    27.10.2021

    Mexico City

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Galeria Plaza Reforma (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Tur panoramic Mexico City:
      Plaza de la Constitucion
      Palatul Naţional
      Catedrala Metropolitană
      Templo Mayor (exterior)
      Bulevardului Reformei
      Parcul Chapultepec
      Muzeul Naţional de Antropologie
      Casa Azul
    • Opționale spectacol cu mariachi
    Mic dejun. Dimineaţa vom face un tur panoramic al oraşului Mexico City în timpul căruia vom vizita centrul istoric, locul unde trecutul exploziv al Mexicului este zugrăvit în cel mai elocvent mod: Zocalo - partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional - El Granda, construit pe ruinele unui palat Aztec, cunoscut prin faimoasele picturi murale ale lui Diego Rivera, Catedrala Metropolitană, construită după modelul celor din Toledo şi Granada şi vestigiile pre-hispanice ale Marelui Templu - Templo Mayor (exterior). Turul va continua de-a lungul Bulevardului Reformei - Paseo de la Reforma, cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul său, fosta rezidență a împăratului Maximilian de Habsburg. Scurtă vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. După-amiază ne vom îndrepta spre sudul metropolei mexicane, în Coyoacan, unul din cartierele boeme ale capitalei care în istoria sa a fost martorul trecerii unor pictori, scriitori, artiști plastici și sculptori importanți care, prin contribuția lor, au îmbogățit acquis-ul cultural al Mexicului. Vom vizita Casa Azul - Casa Albastră, proprietate ce a aparținut familiei Frida Kahlo, artistă care s-a născut în această frumoasă reședință, unde a copilărit și a trăit mare parte a vieții împreună cu familia, și mai târziu cu Diego Rivera. Frida a dorit să lase casa iubitului ei Mexic, ceea ce s-a și întâmplat după moartea sa, când Diego a organizat aici Muzeul Frida Kahlo. Opțional, spectacol cu mariachi. Cină și cazare la Hotel Galeria Plaza Reforma (sau similar).
  • 3
    28.10.2021

    Mexico City – Teotihuacan – Tula – Queretaro

    • Transport Autocar
    • Cazare NH Hotel Queretaro (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe
      Teotihuacan:
      Piramida Soarelui
      Piramida Lunii
      Piramida Şarpelui cu Pene
      Calea Morţilor
      Piramida Jaguarilor
      Palatul Quetzal
      Tepantitla
      Templul Quetzlcoaltl
      Situl arheologic Tula:
      Templul Tlahuizcalpantecuhtli
    Mic dejun. În această zi vom părăsi Mexico City, dar nu înainte de a vizita Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, celebru loc de pelerinaj pentru întreaga Americă Latină, situat pe colina Tepeyac din nordul orașului. Ne vom îndrepta apoi spre Teotihuacan, unul dintre cele mai impresionante oraşe ale lumii străvechi, ridicat de azteci în anul 100 î.Hr. pe o suprafaţă de 30 km2 şi care număra în perioada pre-hispanică peste 200.000 de locuitori. Vom vizita Piramida Soarelui, a treia ca mărime din lume, înaltă de 63 m, Piramida Lunii, de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra sitului arheologic, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor - Calle de los Muertos, iniţial cu o lungime de 4 km, flancată de temple, palate şi pieţe, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla şi Templul Quetzlcoaltl. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Tula, fosta capitală a imperiului Toltec și unul dintre cele mai mari orașe din Mesoamerica, care a înflorit din sec. al IX-lea până în sec. al XII-lea. Vom explora situl arheologic al anticului Tollan, cu remarcabilele ruine ale templelor, piramidelor, palatelor și vom admira templul Tlahuizcalpantecuhtli cu statuile războinicilor înalte de 5 m. Vom pleca apoi spre Queretaro, un frumos oraș care combină esența provincială cu realitatea cosmopolită, unde nostalgia întâlnește viitorul. Acestea sunt bazele care modelează „queretaneidad”, identitatea orașului și a locuitorilor săi. Cină și cazare la NH Hotel Queretaro (sau similar).
  • 4
    29.10.2021

    Queretaro – San Miguel de Allende

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Imperio de Angeles (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Tur Queretaro:
      Teatro de la Republica
      Templo de Santa Clara
      Templo de San Francisco de Asis
      Casa de la Corregidora
      Aqueducto de Queretaro
      San Miguel de Allende:
      Biserica Parroquia de San Miguel Arcangel
      Muzeul Casa de Allende
      Piața Civică
      Statuia lui Ignacio Allende
      Piața Artizanilor
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom descoperi centrul istoric al vechiului oraș colonial Queretaro, considerat unic, deoarece a păstrat pe lângă planul primitiv al orașului cu străzile sale șerpuitoare, planul geometric al orașelor coloniale desenate de spanioli, motiv pentru care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Populațiile indigene Otomi, Tarascos, Chichimeca și spaniolii au trăit împreună în pace în acest oraș, care se remarcă prin ornamentele sale baroce și numeroasele monumente civice și religioase, a cărui epocă de aur a fost între secolele XVII și XVIII. Vom face un tur de oraș care va include Teatro de la Republica, Templo de Santa Clara, o bijuterie monumentală, Templo de San Francisco de Asis, ce este fără îndoială, cel mai important în sens istoric, întrucât a fost prima clădire de cult religios construită în Queretaro și reper esențial în dezvoltarea urbană a orașului. Vom vedea apoi Casa de la Corregidora - Casă Regală și închisoare, în istoria sa, al cărei nume se datorează faptului că la începutul sec. al XIX-lea, Miguel Dominguez Aleman care a acționat în calitate de corregidor a locuit în această clădire împreună cu soția sa, ce a fost denumită Corregidora. Vom avea prilejul de a admira apoi un simbol al orașului, maiestuosul Aqueducto de Queretaro, apeduct construit acum 300 de ani, cu o lungime de 1.280 m, ce are în prezent 74 de arcade, care ating o înălțime medie de 28,5 m. Plecare spre San Miguel de Allende, oraș colonial care oferă imaginea unui Mexic nostalgic, cu o frumusețe și o noblețe singulară, considerat a fi cel mai frumos oraș din țară. O percepție inteligentă a calității vieții l-a făcut să-și păstreze arhitectura, străzile pietruite, tradițiile și cultura. Orașul a devenit un refugiu căutat pentru artizanii și artiștii naționali talentați, dar și pentru cei internaționali, care își expun lucrările în numeroase galerii de artă. Vom începe explorarea orașului cu vizitarea masivei biserici Parroquia de San Miguel Arcangel, cel mai emblematic monument din oraș, una dintre cele mai fotografiate biserici din Mexic, ale cărei turle neo-gotice de culoare roz pot fi văzute de pretutindeni din oraș. Continuăm cu vizitarea Muzeului Casa de Allende, casa copilăriei omonimului de azi al orașului Ignacio Allende, erou al Războiului de Independență din Mexic. Construit în anul 1760, conacul impunător prezintă vizitatorilor o imagine a vieții clasei superioare în San Miguel din sec. al XIX-lea și recapitulează evenimentele cheie din istoria locală și națională. Vom parcurge apoi cartierul istoric al orașului unde vom admira casele colorate de secolele XVIII și XIX și arhitectura lor barocă. Pentru a-și păstra moștenirea colonială, toate clădirile din cartierul istoric trebuie să fie vopsite într-o anumită culoare cu vopsea făcută din substanțe organice, la fel ca cele folosite în anii 1600. Vom poposi apoi în Piața Civică unde vom întâlni statuia lui Ignacio Allende, după care vom avea timp liber pentru a cutreiera prin Piața Artizanilor, prilej cu care vom putea admira ceramica și textilele colorate din zonă și cumpăra suveniruri autentice, lucrate manual. Cină și cazare în San Miguel de Allende la Hotel Imperio de Angeles (sau similar).
  • 5
    30.10.2021

    San Miguel de Allende – Guanajuato – San Miguel de Allende

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel Imperio de Angeles (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Tur Guanajuato:
      Calle Subterranea
      Callejon del Beso
      Piața Hidalgo
    Mic dejun. Plecare spre Guanajuato un oraș cu nu mai puțin de 27 de biserici, înconjurat de dealuri abrupte, cu clădiri strălucitor colorate, cu așezăminte religioase extravagante, cu o istorie turbulentă, unde s-a născut cunoscutul artist Diego Rivera, unde vom descoperi modul de viață tradițional mexican, dar și modul în care tinerii studenți se distrează, orașul fiind vestit prin Universitatea sa. Vom face un tur al orașului inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, prilej cu care vom descoperi Calle Subterranea - o rețea de tuneluri care traversează subteran Centrul Istoric, cu o lungime totală de 8 km, după care vom admira frumoasa clădire a Universității și scările sale care au fost postate de multe ori pe Instagram, magnificul teatru Juarez, pitorescul parc Jardin Union, unde s-ar putea să întâlnim mariachi, după care vom afla legenda îndrăgostiților pe Callejon del Beso - Aleea Sărutului, cea mai îngustă alee cu trepte din oraș, cu case colorate de o parte și alta, atât de îngustă încât balcoanele caselor din zona de sus aproape că se ating. Vom descoperi apoi calitatea remarcabilă a artizanatului local în ceramică și argint în Piața Hidalgo - Mercado Hidalgo. Întoarcere în San Miguel de Allende pentru cină și cazare în San Miguel de Allende la Hotel Imperio de Angeles (sau similar).
  • 6
    31.10.2021

    San Miguel de Allende – Atotonilco – Morelia

    • Transport Autocar
    • Cazare Fiesta Inn Morelia Altozano (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Sanctuarul iezuit Jesus Nazareno
      Tur de oraș Morelia:
      Catedrala
      Palatul Guvernatorului
      Palatul Clavijero
      Plaza de Armas
      Biserica Gualupita
    Mic dejun. Traseul zilei ne va duce întâi spre Atotonilco, situat în apropiere de San Miguel de Allende, care în limba indigenă a regiunii, înseamnă „locul apelor fierbinți”, unde vom vizita Sanctuarul iezuit Jesus Nazareno, un exemplu de neegalat de arhitectură barocă mexicană inclus de UNESCO în Patrimoniul său Mondial. Sanctuarul surprinde prin bogăția picturală cu care este decorat interiorul, o adevărată explozie de artă și culoare, motiv pentru care acesta a fost supranumit “Capela Sixtină a Mexicului”. Ne vom deplasa apoi spre Morelia, cel mai populat oraș și capitala statului Michoacan, care se mândrește cu frumusețea sa, așa că nu a fost de mirare că a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1991. Morelia combină elementele unei destinații pe care fiecare călător o caută: peisaje incredibile, atât urbane, cât și naturale, bogăție istorică, legende care au rămas încă vii, varietate gastronomică și arhitectură care fascinează pe toți cei care o vizitează. Centrul istoric din Morelia construit în sec. al XVI-lea, este un exemplu remarcabil de planificare urbană, care combină ideile Renașterii spaniole cu experiența mezoamericană. Bine adaptate la pantele versanților dealului, străzile sale respectă în continuare aspectul original. Peste 200 de clădiri istorice, toate în piatră roz caracteristică a regiunii, reflectă istoria arhitecturală a orașului, dezvăluind un amestec magistral și eclectic al spiritului medieval cu elemente renascentiste, baroce și neoclasice. Vom face turul orașului Morelia prilej cu care vom vedea Catedrala, bijuteria coroanei arhitecturale a orașului și clădirea sa emblematică prin excelență, ale cărei turnuri înalte de 66,80 m sunt printre cele mai înalte din țară și care pot fi văzute din aproape fiecare colț al orașului. Vom vedea Palatul Guvernatorului care a fost inaugurat în anul 1770 ca seminar tridentin și care după Războiul de Independență a devenit cazarmă militară, Palatul Clavijero - în prezent Centru Cultural, Plaza de Armas, celebra fântână Tarascas și Biserica Gualupita, construită în sec. al XVIII-lea în stil churrigueresco. Vom vedea de asemenea și popularul apeduct care apare pe bancnotele de 50 de pesos, ce a fost construit cu aceeași piatră roz din zonă, cu o înălțime de până la 8 m în partea sa cea mai înaltă. După mai multe încercări de a realiza un apeduct suficient de puternic pentru a alimenta cu apă orașul Valladolid, cum se numea atunci Morelia și pentru a rezista trecerii timpului, la sfârșitul sec. al XVIII-lea s-a realizat acesta cu o lungime de 1.700 m, care numără 253 de arce. Cină și cazare în Morelia la Fiesta Inn Morelia Altozano (sau similar).
  • 7
    01.11.2021

    Morelia – Tzintzuntzan – Patzcuaro – Morelia

    • Transport Autocar
      Barcă
    • Cazare Fiesta Inn Morelia Altozano (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Zona arheologică Tzintzuntzan
      Patzcuaro:
      Plaza Vasco de Quiroga
      Casa de los 11 Patios
      Plimbare cu barca
      Insula Janitzio
      Dia de Muertos
    Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Tzintzuntzan pentru a vizita zona arheologică situată în apropierea orașului, la marginea lacului Patzcuaro, formată din clădiri numite Yacatas, structuri rotunjite în formă de piramidă construite pe o platformă mare, în timpul Imperiului Purepecha. Itinerariul zilei va continua spre Patzcuaro, un oraș fermecător, cu o atmosferă mixtă colonială și indigenă, cu locuitori dintre cei mai prietenoși și mai primitori din Mexic. Vom vizita centrul colonial cu Plaza Vasco de Quiroga, Casa de los 11 Patios și zocalo, unde vom vedea că Dia de los Muertos este o sărbătoare a bucuriei, când mexicanii se îmbracă în scheleți și poarta un machiaj de calavera, participă la parade, festivaluri și petreceri, din zori și până în noapte. Familiile se adună în jurul mormintelor şi a unor altare special construite, ca să se roage şi să lase ofrande rudelor și prietenilor decedaţi. Tradiţia spune că, în aceste zile, morţii revin printre cei vii, iar ofrandele sunt o modalitate prin care li se spune că sunt bine veniți printre ei. Cu această ocazie se plasează altare și ofrande în cinstea celor dispăruți, ce sunt compuse din flori de cempasuchil - care potrivit credinţelor populare, păstrează căldura soarelui şi întruchipează divinitatea, calaveras - cranii de zahăr, pan de muerto - pâinea morților, papel picardo – hârtie creponată, mezcal - băutură alcoolică din agave, apă – pentru a le potoli setea, dulciuri mexicane, fructe și diferite feluri de mâncare – pentru a potoli foamea morţilor, tămâie sau copal şi lumânări aprinse pentru fiecare suflet amintit. Petrecăreții îmbrăcați în costum de calavera străbat cu canoe lacul și se vor îndrepta către Insula Janitzio, unde se află un cimitir străvechi. Vom lua și noi barca spre Insula Janitzio pentru a vedea tradiționalele obiceiuri care-i onorează pe cei decedați prin diferite activități culturale și religioase. Întoarcere în Morelia pentru cină și cazare la Fiesta Inn Morelia Altozano (sau similar).
  • 8
    02.11.2021

    Morelia – Guadalajara

    • Transport Autocar
    • Cazare Double Tree by Hilton Guadalajara Centro Historico (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    • Obiective și activități Guadalajara:
      Glorieta Minerva
      Primăria
      Arcos de Guadalajara
      Basilica de la Asuncion de Maria Santisima
      Hospicio Cabanas
    Mic dejun. Plecare spre Guadalajara, capitala statului Jalisco, al treilea oraș ca mărime din Mexic, cunoscut datorită pitorescului său, ale cărui străzi reflectă un Mexic plin de mariachi, tequila și tradiții, cunoscut și sub denumirile de Ciudad de las Rosas, Perla del Occidente sau Silicon Valley Mexicano. Centrul său găzduiește temple, monumente și piețe frumoase pe care le vom descoperi într-un tur în partea sa istorică unde vom admira monumentele sale emblematice: Glorieta Minerva, o fântână reprezentativă pentru istoria orașului, Teatro Degollado, un somptuos forum în stil neoclasic cu o boltă minunată care prezintă picturi realizate de Gerardo Suarez și Jacobo Galvez, Primăria, o clădire în stil colonial ce adăpostește o pictură murală pictată de Gabriel Flores, care reprezintă înființarea Guadalajarei, Arcos de Guadalajara, monumentala intrare principală a orașului în anii ’50 prin bulevardul Vallarta, Basilica de la Asuncion de Maria Santisima - fascinanta Catedrală din Guadalajara, una dintre cele mai importante din Noua Spanie (Mexicul colonial) cu o arhitectură interesantă, o combinație de stiluri, de la neoclasic, baroc și gotic. Vom vizita apoi Hospicio Cabanas, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, fost orfelinat, în prezent muzeu, ce păstrează picturile murale ale lui Jose Clemente Orozco. Cină și cazare în Guadalajara la Double Tree by Hilton Guadalajara Centro Historico (sau similar).
  • 9
    03.11.2021

    Guadalajara – Tequila – Guadalajara

    • Transport Autocar
    • Cazare Hilton Guadalajara Centro Historico (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Distileria Tequila Cuervo
    Mic dejun. În această zi vom face o excursie în orașul Tequila, celebru datorită faimoasei băuturi cu același nume. Pe traseu ne vom opri pentru a ne fotografia în câmpurile de agave albastre tequilane, care fac parte din peisajul din jurul orașului, ce se întinde de la poalele vulcanului Tequila până la Valea Rio Grande și care a obținut statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 2006, ca peisaj Agave și facilități industriale antice din Tequila. Orașul Tequila a primit statul Pueblo Magico - Oraș magic, de către guvernul mexican pentru bogăția sa culturală, relevanța istorică și atracțiile turistice. Programul inițiat de guvern a început în anul 2001, astfel încât în prezent, Mexicul are peste 121 de Pueblos Magicos. Vom vizita celebra distilerie Tequila Cuervo, prilej de a afla cum se produce cunoscuta băutură și care sunt tipurile de tequila, pe care le vom degusta. Dejun la un restaurant local după care vom vizita centrul orașului și muzeul tequila. Întoarcere în Guadalajara pentru cazare la Double Tree by Hilton Guadalajara Centro Historico (sau similar).
  • 10
    04.11.2021

    Guadalajara – Los Mochis – El Fuerte

    • Transport Autocar
    • Cazare El Fuerte la Hotel Posada del Hidalgo (sau similar)
    • Mese Mic dejun, cină
    Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru activități individuale până la ora transferului spre aeroportul din Guadalajara pentru plecarea spre Mexico City și de acolo în conexiune spre Los Mochis, cunoscut port comercial la Pacific, de unde ne vom deplasa către statul Sinaloa din nord-vestul Mexicului, spre pitorescul oraș colonial El Fuerte. Acest oraș viu colorat are multe caracteristici atrăgătoare, inclusiv canioanele din apropiere bogate în argint și pădurile subtropicale care îl învăluiesc ca o pătură luxuriantă. El Fuerte este cel mai popular punct de îmbarcare în trenul El Chepe, singurul tren de călători din Mexic, ce leagă Pacificul de orașul colonial central Chihuahua. Calea ferată concepută pentru a face legătura între Los Mochis și Chihuahua, are o caracteristică tehnică specială, deoarece aceasta începe de la nivelul mării aproape de coasta Pacificului, urcă la o altitudine de peste 2700 m și apoi coboară din nou la o altitudine de aproximativ 800 m. Ținând cont că înclinarea unei căi ferate nu poate depăși cincisprezece grade, pentru a realiza „urcarea și coborârea”, pe cei 653 km, constructorii au avut nevoie de 37 de poduri și 86 de tuneluri săpate prin munți. Vom avea ocazia ca în următoarea zi să parcurgem și noi o parte din această lucrare inginerească impresionantă inaugurată în anul 1961, după zeci de ani de construcție. Cină și cazare în El Fuerte la Hotel Posada del Hidalgo (sau similar).
  • 11
    05.11.2021

    El Fuerte – Copper Canyon – Divisadero

    • Transport Autocar
      Tren
    • Cazare Hotel Mirador Posada Barrancas (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun în tren, cină
    • Obiective și activități Călătorie cu trenul El Chepe
      Copper Canyon
    Mic dejun. În prima parte a zilei vom fi transferați la gară pentru a ne îmbarca în trenul El Chepe pentru o memorabilă călătorie spre Divisadero, o mică așezare situată la capătul celei mai cunoscute atracții turistice din nordul Mexicului, Barrancas del Cobre sau el Canon del Cobre (Copper Canyon, în traducere Canionul de cupru), denumire care provine de la nuanțele verzi - arămii ale versanților canionului. La aproximativ o oră de la plecarea cu trenul vom putea admira cele mai pitorești și dramatice zone ale Copper Canyon.. Vom avea dejunul inclus în tren la clasa întâi. După-amiază vom coborî la gara din Divisadero, baza principală pentru excursiile din zonă, de unde vom fi transferați la hotelul situat chiar pe marginea canionului. După cazare, în lumina blândă a după-amiezii vom face un tur de orientare în care vom putea vizita și câteva locuințe troglodite ale populației locale Tarahumara, cunoscuți și ca Raramuri. Cină și cazare la Hotel Mirador Posada Barrancas (sau similar).
  • 12
    06.11.2021

    Divisadero – Creel

    • Transport Autocar
    • Cazare Best Western the Lodge at Creel (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun
    • Obiective și activități Parcul de Aventură Barrancas del Cobre
    Mic dejun. Excursie de o jumătate de zi la Parcul de Aventură Barrancas del Cobre situat în Sierra Tarahumara, în statul Chihuahua, un loc unic în care converg distracția, natura și cultura, unde vom putea explora Sierra Tarahumara într-un mod diferit, și ne vom putea bucura de priveliștile minunate oferite de sistemul montan de canioane Barrancas del Cobre, cel mai extins din Mexic. Vom face o plimbare cu telecabina pentru a admira uluitoarea panoramă, iar cei care doresc pot face drumeții pe marginea canionului. Pentru iubitorii de adrenalină recomandăm “Circuitul celor 7 tiroliene”, un parcurs de aproape 5 km împărțit în șapte salturi, între 477 și 1113 m lungime, la o înălțime de 350 m sau mai mult, viteza atinsă variind de la 60 km/oră până la 110 km/oră. Întoarcere la hotel pentru dejun, după care vom pleca spre Creel, cu opriri pentru fotografii în cele mai interesante puncte de belvedere. Situat în Sierra Tarahumara, Creel face parte din ruta feroviară Chihuahua-Pacific, fiind un oraș liniștit al cărui bulevard principal are numeroase magazine dedicate vânzării obiectelor de artizanat Tarahumara. Cazare la Best Western the Lodge at Creel (sau similar).
  • 13
    07.11.2021

    Creel – Valle de los Monjes, de los Hongos, de las Ranas – Chihuahua

    • Transport Autocar
    • Cazare Hotel San Francisco Quality Inn Chihuahua (sau similar)
    • Mese Mic dejun, dejun picnic
    • Obiective și activități Valle de los Monjes
      Valle de los Hongos
      Valle de las Ranas
      Cascada de Cusarare
      Tur Chihuahua:
      Catedrala Metropolitană
    Mic dejun matinal, după care vom face o excursie la cele mai vizitate atracții ale zonei, respectiv pietrele gigantice sculptate de natură în forme capricioase. Vom începe cu Valle de los Monjes (Valea Călugărilor) unde diferite formațiuni par a reprezenta călugări, ca și cum un artist supranatural și-ar fi dedicat milioane de ani să sculpteze în piatră formele pe care imaginația sa le-a conceput. Turul va continua prin așa-numita Valle de los Hongos (Valea Ciupercilor), unde pietrele care par a fi fost sprijinite cu grijă una peste alta, repetă forma unor ciuperci gigantice dispuse la distanțe regulate. La câțiva kilometri distanță se află Valle de las Ranas (Valea Broaștelor), unde pietrele au o formă specială asemenea broaștelor. În continuare vom putea admira una dintre cele mai frumoase cascade din Mexic, Cascada de Cusarare, cu o înălțime de 30 m, care se formează din pârâul cu același nume, înconjurată de o pădure de pini, parte din Sierra Tarahumara. Dejun picnic, după care vom pleca către Chihuahua, capitala celui mai mare stat cu același nume din Republica Mexicană, situat în cel mai mare deșert din toată America de Nord. Chihuahua este centrată în jurul unui trecut revoluționar care are ecou în fiecare corrido (baladă populară mexicană). Vom vedea că orașul în sine este ca un muzeu viu, adus la viață prin fiecare statuie ridicată în centrul istoric. După ce a durat aproape un secol pentru finalizare, Catedrala Metropolitană de Chihuahua construită în stil baroc, este una dintre principalele atracții din capitală, iar Palacio de Gobierno - Palatul Guvernului, o construcție din epoca porfiriană, situată în centrul orașului, este una dintre bijuteriile acestei destinații, fiind împodobit cu picturi murale care povestesc istoria orașului. Cazare în Chihuahua la Hotel San Francisco Quality Inn Chihuahua (sau similar).
  • 14
    08.11.2021

    Chihuahua – Mexico City – Paris

    • Transport Autocar
      Avion
    • Mese Mic dejun, în avion
    Mic dejun. Transfer la aeroportul din Chihuahua pentru zborul spre Mexico City de unde vom pleca spre Paris cu compania Air France, zbor AF 175 (22:55 / 16:35).
  • 15
    09.11.2021

    Paris – Bucureşti

    • Transport Avion
    Sosire la Paris la ora 16:35, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1088 (18:55 / 22:50).


Informatii tarif

3495 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 680 EURO

tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. 10-14 turişti, tariful se va majora cu 240 euro/pers


  • transport
    Avion
    Autocar
    Tren
    Barcă
  • cazare
    2 nopți în în Mexico City
    1 noapte în Queretaro
    2 nopți în San Miguel de Allende
    2 nopți în Morelia
    2 nopți în Guadalajara
    1 noapte în El Fuerte
    1 noapte în Divisadero
    1 noapte în Creel
    1 noapte în Chihuahua
  • mese
    Mic dejun: 13
    Dejun: 4
    Cină: 10
  • ghizi
    Însotiţor DAL Travel
    Ghizi locali
  • marime grup
    15

Servicii

Tariful include

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amsterdam – Mexico City cu compania KLM şi Mexico City – Paris – Bucureşti cu compania Air France
- transport intern cu avionul pe rutele: Guadalajara – Mexico City, Mexico City – Los Mochis și Chihuahua – Mexico City
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 13 nopţi cazare în hoteluri de 5*, 4* și lodge
- mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri, 4 dejunuri, 10 cine
- tur de oraș cu ghid local în Mexico City, Queretaro, San Miguel de Allende, Guanajuato, Morelia, Guadalajara, Tequila și Chihuahua
- vizitarea siturilor arheologice Teotihuacan, Tula, Tzintzuntzan,
- vizitarea Bazilicei Fecioarei Maria de Guadalupe din Mexico City
- vizitarea Sanctuarului iezuit Jesus Nazareno din Atotonilco
- vizitarea distileriei Tequila Cuervo cu degustare
- excursie cu trenul El Chepe de la El Fuerte spre Copper Canyon până la Divisadero
- excursie de o jumătate de zi la Parcul de Aventură Barrancas del Cobre
- excursie în Valle de los Monjes, Valle de los Hongos și Valle de las Ranas
- vizită la Cascada de Cusarare
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism


Tariful nu include

- taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 495 euro/pers. și continentale: 90 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi şi taxe de oraş şi hoteliere (în cazul în care se aplică)
- bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
- RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată aprogramului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19


Acte necesare

- pașaportul electronic sau pașaportul simplu valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei; nu se acceptă pașaportul temporar


Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

NOTĂ:
Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției DAL TRAVEL (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția DAL TRAVEL nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Observații

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »


Oferte similare

Circuit cu insotitor

1750 EURO + 2290 USD

25.09.2024 - 10.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1780 EURO + 2390 USD

04.10.2024 - 20.10.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1320 EURO + 2460 USD

15.11.2024 - 01.12.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1980 EURO + 2840 USD

30.12.2024 - 14.01.2025

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1970 EURO + 2580 USD

29.10.2024 - 11.11.2024

VEZI OFERTA
Circuit cu insotitor

1740 EURO + 2360 USD

29.12.2024 - 08.01.2025

VEZI OFERTA

Ce spun turistii nostri?